Copyright  Dianușa - Tg. Neamț 2006-2007. Toate drepturile rezervate


Din activitățile organizației noastre.
câteva instantanee


       Conferința organizată de scriitorul rus Vladimir Nicolaevici Megre, autorul colecției "Cedrii Sunători ai Rusiei", a avut loc în încântătoarea localitate balneară, Sharm el Shiekh, în perioada 3-11 martie 2006. Au luat parte traducătorii și reprezentanții câtorva din editurile care au publicat o parte sau toate cărțile colecției. Printre aceste delegații s-a aflat și cea a Editurii Dianușa, editură nou înființată din Tg. Neamț. Adiministratorul editurii, d-l Cristian Călugăru însoțit de d-ra Marzia Tavasci, au participat  la deschiderea colocviilor în care au fost trasate perspectivele unei colaborări la nivel mondial între asociațiile "Anastasia" din diferite țări. Odată cu plăcutul prilej de a-l cunoaște pe d-l Megre, am rămas încântați de căldura cu care am fost primiți de către organizatorii conferinței, de "șarmul" Sharm-ului și, nu în ultimul rând, de modul în care iubita noastră Anastasia a reușit, prin vorbele sale pline de înțelepciune și clarviziune, să adune la un loc persoane de diverse rase, toate motivate doar de speranța și convingerea că omenirea poate fi schimbată. Și nu numai prin acțiuni politice, prin violență sau manipulări economice, ci pur și simplu prin marile Adevăruri trezite în cititorii cărților, de vorbele Anastasiei.
  " - Oamenii vor ajuta visul meu și pe tine, cu micuțele lor raze aproape inutilizabile. Dar ei vor fi mulți și voi toți împreună veți transforma visul în realitate. Veți depăși era forțelor obscure. Îi veți ajuta și pe alții s-o facă."
  
       Iată câteva din instantaneele acestei încântătoare întâlniri





       Dragii mei,
       Ne-am întâlnit la Cluj și m-am bucurat foarte mult... Și chiar se vede că nu am fost singuri. Am vorbit, ne-am ascultat, iar raza Anastasiei ne-a încălzit... Am spus ce era de spus, un copil mic a supt chiar de la mama lui... Și totul se leagă... imagini ...


       Povestea Anastasiei, a început pentru mine, în august 2006, când am citit prima carte cu același titlu de Vladimir  Megre. Am mai citit, înainte de această dată, foarte multe cărți despre relația noastră cu natura, Divinitatea, cu Universul, însă, Anastasia a avut un impact uriaș asupra mea. Povestea ei îmi deschidea ceva, înlăuntrul ființei mele, ceva ce era zăvorît de secole și milenii, iar acum țâșnea de-acolo într-un mod extrem de tandru și copleșitor.   A  fost o mare revelație pentru mine. Am simțit atunci, că  mai sunt și alți oameni care ar fi bucuroși să citească această carte. Și nu m-am înșelat. Am dat cartea mai departe la câteva persoane, care mi-au mărturisit că sunt puternic marcați de povestea Anastasiei și și-au manifestat dorința de a citi și următorul volum  " Cedrii Sunători ai Rusiei".
       În  luna decembrie 2006 am organizat prima întîlnire la Cluj cu cititorii primelor două volume respectiv  "Anastasia" și " Cedrii Sunători ai Rusiei". La acea întîlnire a participat și d-l Cristian Călugăru traducătorul  cărților, cel care a avut divina inspirație de a traduce și în limba română, aceste cărți minunate. Interesul manifestat pentru cărți  era în creștere, primeam noi comenzi, de aceea am simțit că ar fi benefică o nouă întîlnire la Cluj.
       Întîlnirea a avut loc pe data de 02 februarie 2007 la Casa de Cultură Municipală din Cluj-Napoca într-o atmosferă foarte plăcută și o participare numeroasă (63 de persoane).
A fost iubire, a fost lumină, a fost bucurie. Am avut și oaspeți dragi cu noi. A  fost o întîlnire binecuvântată. Multi dintre cei care au participat mi-au spus că ar dori să mai vină  la astfel de întîlniri.  Așa vom face. Ne vom mai întîlni, dragii mei!!  Iar eu vă voi anunța în timp util  când vor mai avea loc asfel de întîlniri.

       Iubirea să vă lumineze calea!!

       



       La Iași a fost minunat și ne-am bucurat de o primire caldă, în ciuda frigului de afară. Am cunoscut oameni minunați care s-au arătat deschiși la învățăturile Anastasiei.  Am cunoscut un om de  calități excepționale, un  izvor nesecat de înțelepciune și dăruire pentru semenii săi. Acest om se numește Ana Pricop.  Cei care o ascultă se îmbogățesc spiritual și capătă o cunoaștere mai profundă despre cine suntem și de ce suntem aici  pe Pământ. Vă mulțumim d-na Ana pentru darul dumneavoastră. Anastasia a ajuns și la Iași, iar noi care am dus mesajul, suntem foarte fericiți și bucuroși.
       
       Lumina, pacea, iubirea să fie cu noi toți.  ... imagini ...

       



       Câteva instantanee capturate cu ocazia lansării de carte care a avut loc la librăria Alpha din Cluj în data  de 16 martie 2007. Toate aceste minunate clipe au fost posibile mulțumită mărinimiei a două femei deosebite:
       
       Stela P. și Olimpia C.    ... imagini ...


       


       Vă mulțumim Yulia și Cristina !!!

       ... imagini ...

Martie 2006 - Egipt - întâlnirea cu Megre
Februarie 2007 - Cluj - întâlnirea cu cititorii clujeni
Emil Cocian
Ana Vlaic
Martie 2007 - Iași - lansare de carte
Martie 2007 - Cluj - lansare de carte la ALPHA
Martie 2007 - Sibiu - întâlnire cu cititorii
Ana Vlaic